Insumi EU

3/31/2011

Daily Game Mar 31 - Red Dragon Rampage

Protect your big old daddy from the waves of enemies trying to take him down.

Red Dragon Rampage is powered by dailygame.org

3/30/2011

Daily Game Mar 30 - BinB

Defeat all the monsters to gain access to the next level in a classic style arcade game.

BinB is powered by dailygame.org

3/29/2011

Daily Game Mar 29 - DarkBase: Alien RTS

The DarkBase marines started the war and now it's up to the aliens to put an end to it!

DarkBase: Alien RTS is powered by dailygame.org

3/26/2011

3/25/2011

Daily Game Mar 25 - Tetris Labs

Get to the flower in each level by controlling the test subject and using the tetris blocks to your advantage.

Tetris Labs is powered by dailygame.org

3/24/2011

Daily Game Mar 24 - Not Your War

Fly your ship through a world torn by war and gun down swarms of enemies.

Not Your War is powered by dailygame.org

3/23/2011

Daily Game Mar 23 - DuoBlaster

Complete 9 levels, alone or with a partner, of sidescrolling space shooting action.

DuoBlaster is powered by dailygame.org

3/22/2011

3/20/2011

o nostalgie cumplita te apuca cateodata cand te gandesti la tot ceea ce ai fost candva, un pusti fara probleme cu inima si mintea neprihanite de mrejele societatii. Un simplu pust in fata blocului, pentru care cel mai interesant lucru era acela de a te juca cu prietenii tai. Imi aduc aminte cu drag si cu un oarecare regret de copilarie, monetele cand ne bateam care sa fie personajul principal din power rangers, care sa stea in poarta, care sa se puna primul la "pitulatea", care sa faca primul farsa celui mai gras sau celui mai tamp copil dintre noi, care sa fie pregas si care sa fie vrajitorul din oz...
Imi aduc aminte cu drag de farsele pe care le faceam trecatoriilor, datiile cand mergeam la furat de struguri de la vecini, momentele cand ne acopeream eu si fratele meu unul pe altul, imi aduc aminte prima tigara si faptul ca ma zis ca nu o sa mai fumez nicodata, imi aduc aminte de prima bataie cu cea mai buna prietena, imi aduc aminte de prima bataie luata de mama cand am incerca sa falsific nota de la lucrarea de mate( era un 5:P...am incercat sa fac un 8 ), dar nu a mers, imi aduc deasemenea aminte de prima data cand am fost la dunare si nu stiam a inota, imi aduc aminte de cat de mult ma fascinau cei mai mai ca mine si cat de interesant mi-se parea sa fiu "mare" sa cresc...Acum tanjesc dupa copilarie..dupa momentele inocente, dupa datiile cand mergeam pe la vecini cu fratele meu sa furam porumbei sa mancam, sau de primul meu joc pe Tv...de prima data cand am terminat Mario si am salvat printesa, imi aduc aminte de prima si ultima zi de scoala, imi aduc aminte de datiile cand ma cocotam in cais sa mananc verzituri, imi aduc aminte de prima data cand am iesit in oras cu cei mari, primul meci la terasa "real" si de cat de mandra am fost ca am reusit sa beau prima bere din viata mea, imi aduc aminte de prima cazatura pe role si mai imi aduc aminte de tot ce mi-am propus cand eram mika.
Poate sunt doar eu, desi ma indoiesc ..dar ...coaie unde mi-e copilaria ca mi-e dor...



                                     ice box....

3/18/2011

Cu totii traim in lumea asta, si ne punem anumite intrebari. Ma gandeam oare cum ar fi daca am stii totul despre toate, despre noi insine, despre, eventual ce va urma sa fie... Nu ar fi oare plictisitor...? Omul e asa de misterios si imprebizibil ...and that's the best part ..right..the unexpected. So Man , chilleala...chilleala si iar chilleala. Partea cea mai interesanta este sa te descoperi pe tine , and that THE shit man .
        Ce este un om, o persoana? Cum caracterizam un om? Cum judecam si implicit condamnam  un om? Care sunt oare standardele ce stau la baza societatii  din zilele noastre si cand zic asta ma refer la anul 2011.
 V-ati intrebat oare de unde vin toate  aceste chek-uri ce le dam in fiecare moment al vietii noastre diferitelor persone, situatii sau activitati? Fie ca e vorba de hainele prietenelor tale, masa de la 12 dintr-un restaurant  renumit sau vremea de afara. Suntem intr-o constanta dorinta de a analiza, judeca si da verdict.  Aceasta problema, daca o putem numi astfel nu este neaparat o problem daca o privim din prisma caracterului uman, suntem facuti  de asa natura. Problema devine serioasa atunci cand analiza aceasta zilnica, a noastra asupra mediului inconjurator isi depaseste total atributiile. Cand analiza nu se mai limiteaza la comportamentele umane, la actiunile si reactiile lor ci, mai degraba la invelisul acestora. Cum este imbracat, cu cine umbla ,ce comanda la restaurant, cate etichete are noua jaketa cumparata si implicit  brand-ul. Dar permiteti-mi sa ma intreb, poate moraul , eticul sa fie “branduit”? poti cu adevarat judeca o carte dupa copertiile sale? Te indregostesti cu adevarat de “freza” si masina ei/lui?
Probabil va intrebati ce relevanta are acest mic articol pasmuit de o minte chinuita de intrebari, pai sincer niciuna macar, curioazitate maxima daca poate trezi in careva dintre voi vreo dorinta aparte de  a-si raspunde la toate aceste intrebari si mai ales raspunsurile…

Daily Game Mar 18 - ZitS the Saviour - act1

Take out zombies in a top-down thriller/shooter with RPG elements.

ZitS the Saviour - act1 is powered by dailygame.org

3/17/2011

Daily Game Mar 17 - Teelonians:Clan Wars

Lead the Teelonian clan to victory against the invaders.

Teelonians:Clan Wars is powered by dailygame.org
Intr-un moment de total plictis am revenit cu un nou articol despre noi subiecte. O sa dezbatem putin un subiect comun si totusi tabu si anume "iubirea". Multi oameni de-a lungul timpului au dezbatut teorii cu privire la acest subiect dar prea putini au spus concret ce este cu treaba asta. Interesant mi-se pare legatura intre ratiune si inima. Nici eu nu incerc sa  dau o definitie prea ampla pentu ca nu cred ca am cum. Iubirea, un sentiment sublim , ce-ti da o stare euforica si te poarta pe culmi nemaiintalnite, iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată.
Ete fix pula, hai sa fim seriosi, chiar asa iubirea asta le iarta pe toate si este chiar asa o resursa interminabila? Lasati-ma sa nu cred acest lucru. dupa cum stiti sunt mai multe fornme de iubire, iubirea nascuta intre doua persoane, de preferabil de sex opus, iubirea de parinti, iubirea de tara, de oameni si cea mai tare iubirea de bani.
Cea mai profunda multumire sufleteasca nu este legata de ceea ce se obtine prin iubire ( considerata ca un act al aspiratiei), ci de iubirea insasi. chiar obiectv vorbind, eroarea fundamentala a conceptiei antice despre iubire a fost aceea de a subordona iubirea unei " aspiratii", unei "nevoi". Oricum am conditiona iubirea de o aspiratie, de dorul pentru persoana iubita, ea ramane totusi un act total diferit de aceasta conditionare, un act prin care ne oprim multumiti la o valoare, indiferent daca aceasta este deja realizata sau urmeaza sa fie obtinuta printr-o aspiratie.
O zi plina de soare si cer senin, o zi petrecuta alaturi de oameni dragi, un mic-dejun copis, un film bun, o partida de sex nebun, o mangaiere suava, un neatza, un pic de verde, o lacrima, un zambet,  o imbratisare, o caterinka, o floare, o aroma de prajituri gata scoase din cuptor, o betie crunta, o plimbare nocturna , un cer plin de stele, un pic de praf, o cola, o tigara, o imbratisare, un somn usor, din nou o partida de sex, un la revedere, o privire gingasa, un 3 in1, un sunet lin de chitara, o melodie mladiosa ce-ti unge inima, dezmat, o privire, un suras.
O zi perfecta in anotimpul martisorului, primavara, perioada cand toate florile prind viata, anotimpul in care predomina in atmosfera un aer cald si linistit, vantul  ce adie lin iti mangaie obrazul brazdit de frigul iernii trecute, mirosul copaciilor prospeti infloriti iti umple narile cu un miros ce-ti face inima sa tresara. Copii se joaca nestingheriti si lipsiti de orice grija, intr-o inocenta molipsitoare, batranii joaca sah pe aceleasi banci batrane de mai bine se un secol, iar tinerii…tinerii se plimba agale pe cararile diverselor parcuri din diferite locuri si parti ale tarii, fie insotiti de o/un, fie cu mai multi ei si ele…
Pamantul vibreaza la atingerea talpilor celor indragostiti de viata, de prosperitate, florile se cutemura la vazul acelor cupluri radiante ce se plimba nonsalant , daruindu-si cate o sarutare. Inima incepe sa pulseze, tremuri , te miri, nu stii ce-I cu tine, simti ca toate cele te cuprind in momentul cand te uiti in jur si vezi atata  viata, ataat iubire, atata daruire pt lucruri atat de mici. Incerci sa intelegi se se petrece, dar apoi relizezi…a venit primavara. Asa ca bucura-te de fiecare zi a acestui mirific anotimp, adapa-te cu esenta si miresma ei. Poti fi chiar si lacom, poti fi chiar si egoist cu ea, o sa-ti pemita sa faci exact ceea ce simti si partea cea mai buna este ca nu-ti cere nimik in  schimb. Ti-se daruieste toata si neconditionat.
Eu una m-am indrogastit iremediabil de acest anotimp, nu mai am scapare si oarecum invidiez pe cei ce s-au nascut in acesta perioda. Sunt indragostita de tine primavara si nici macar nu vreau sa scap de acest sentiment, chiar daca cateodata este oarecum dezolant si trist…Abia astept sa ies in parc cu roleleJ)

3/16/2011

             Ce este un om, o persoana? Cum caracterizam un om? Cum judecam si implicit condamnam  un om? Care sunt oare standardele ce stau la baza societatii  din zilele noastre si cand zic asta ma refer la anul 2011.
 V-ati intrebat oare de unde vin toate  aceste chek-uri ce le dam in fiecare moment al vietii noastre diferitelor persone, situatii sau activitati? Fie ca e vorba de hainele prietenelor tale, masa de la 12 dintr-un restaurant  renumit sau vremea de afara. Suntem intr-o constanta dorinta de a analiza, judeca si da verdict.  Aceasta problema, daca o putem numi astfel nu este neaparat o problem daca o privim din prisma caracterului uman, suntem facuti  de asa natura. Problema devine serioasa atunci cand analiza aceasta zilnica, a noastra asupra mediului inconjurator isi depaseste total atributiile. Cand analiza nu se mai limiteaza la comportamentele umane, la actiunile si reactiile lor ci, mai degraba la invelisul acestora. Cum este imbracat, cu cine umbla ,ce comanda la restaurant, cate etichete are noua jaketa cumparata si implicit  brand-ul. Dar permiteti-mi sa ma intreb, poate moraul , eticul sa fie “branduit”? poti cu adevarat judeca o carte dupa copertiile sale? Te indregostesti cu adevarat de “freza” si masina ei/lui?
Probabil va intrebati ce relevanta are acest mic articol pasmuit de o minte chinuita de intrebari, pai sincer niciuna macar, curioazitate maxima daca poate trezi in careva dintre voi vreo dorinta aparte de  a-si raspunde la toate aceste intrebari si mai ales raspunsurile…

Gandul...


Adesea ne gandim ce dorim cu adevarat de la aceasta viata, ce este acel ceva care ne face fericiti? Dar din pacate raspunsul intarzie destul de mult, poate cateodata nu ni se arata deloc. Stau adesea si ma gandesc ce ar trebui sa fac cu viata mea, care este scopul meu in viata, care este calea cea mai buna?
          Sa fiu complet indiferenta la ceea ce se petrece in jurul meu, fara sa-mi pese de urmari, traind fiecare clipa , gandindu-ma doar la satisfactia proprie si doar de buna-starea mea, pe scurt sa dau dovada de un crunt egoism.
          Sau sa ma gandesc la cei de langa mine, sa-mi canalizez actiuniile in asa fel in cat ei sa nu fie afectati, sa fac totul de asa natura  altruista incat propria mea persoana sa nu conteze.
          Sincer, consider ca niciuna din variantele prezentate mai sus nu sunt tocmai cele mai bune, conchid ca ar trebui o alineere a celor doua modalitatii de cooexistenta intr-un mod cat mai profitabil pentru toata lumea.  O viata in care tu esti actorul, regizorul, producatorul si chiar si designerul este una banala pot spune, fara prea multe surprise, fara suspans. De aceea viata are nevoie de sare si piper, pentru ca nu poti face foc fara scanteie, nu poti  stii ce este linistea decat atunci cand ai cunoscut haosul, fericire fara suferinta si lista poate continua.
Ce am inteles pana acum? Nu mare lucru, deoarce nu caut sa ofer raspunsuri ci doar sa plantez in fiecare samanta intrebarilor, sa dau un apel de trezire.
                     Tu ce vrei de la viata?


                                                                                                             Scriitor:IceBox

Daily Game Mar 16 - TW. The Purple Menace

Prevent the alien microbes from invading your green world!

Tentacle Wars: The Purple Menace is powered by dailygame.org

3/15/2011

3/14/2011

Daily Game Mar 14 - Cactus McCoy

Cursed by an ancient jewel Mccoy must bring it to it's resting place before it turns him to stone.

Cactus McCoy is powered by dailygame.org

3/13/2011

Dezastru in Japonia

In memoria celor pierduti in dezastrul din Japonia.............

Iubire ca-n filme... - poveste de dragoste adevarata

O persoana normala... cu nevoi speciale... asha mea placut mereu sa ma privesc... Unori viata ne rezerva surprize mai mari decat termenul in sine desemneaza... Am avut o relatie de un an si jumatate in care practic eu si el am agonizat... Despartirea s`a concretizat prin simpla apasare a unei taste... Eram strict convinsa pe perioada relatiei ca altul ca el n`am sa gasesc... ca n`am sa mai iubesc si ca viata mea amoroasa se va sfarsi in punctul despartirii mele de el... Dar dupa cum am zis mai sus viata ne rezerva surprize mai mari decat termenul in sine desemneaza ...

Totul a inceput "pe net"... Cand l`am cunoscut pe "El", practic imi provoca disgratsie tot ce avea legatura cu el... Me`a furat poze din calculator cu ajutorul unui program.Doamne cat l`am detestat in momentul ala.Pur si simplu imi "violase" intimitatea... Il vedeam ca pe un mare cumul de figuri adolescentine..o pata si un afront la intreaga feminitate...

Cu timpul am inceput sa imi schimb ideile... sa il privesc altfel... dar parca tot nu era de ajuns.Imi spunea ca n`a iubit niciodata ... ca nu o va face... ma intriga... ma incapatana... Pana intr`o zi cand mi`a zis ca ma iubeste... N`am stiut practic ce reactie sa am... Am luat`o ca pe o gluma (cam proasta in acele momente gluma lui). Cu timpul "gluma" a prins proportsii si imi place sa cred ca acum traim o frumoasa poveste de dragoste... Poate cea mai frumoasa. Nu pot sa vad viata fara el... Fara "cumulul meu de figuri adolescentine"... Si asa "cosmarul meu de pe net" a devenit cel mai frumos vis... care`mi da putere si ma implineste... zambetul cu care inkei ziua si cel cu care o`ncep... Cel mai curat si mai frumos gand al meu... Aceesi inima ce bate`n 2 fiintse atat de diferite si totusi atat de asemanatoare... Si pentru prima oara in 20 de ani traiesc fiorii unei frumoase iubiri..."Am iesit din decor"... si traim o "iubire ca in filme" :)

A iubi este insasi legea vietii, asa cum reiese din articolul legea iubirii. Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.
Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.
A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat.
Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa.
Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE.
Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

Daily Game Mar 13 - Another Cave Runner

Run through the cave in story mode or perpetual mode in a fun "Canabalt" style game.

Another Cave Runner is powered by dailygame.org

3/10/2011

Daily Game Mar 10 - Hambo

Help Hambo save his friend Bacon from going to prison.

Hambo is powered by dailygame.org

3/09/2011

Fenomene si zeitati antice....






Egiptul Antic

Un dans macabru reprezentat într-o gravură de Michael Wolgemut în Liber Chronicarum a lui Hartmann Schedel, ediţia Nürnberg 1493
Marea Piramidă din Gizeh într-o fotografie din secolul al XIX-lea. Piramidele egiptene erau scările către cer, prin care faraonii aspirau la nemurire
În mitologia egipteană e recunoscută existența vieții după moarte, aceasta doar cu condiția reunirii după deces a celor trei elemente esențiale ale ființei umane: corpul, ba-ul (sufletul) și ka-ul (vitalitatea). Conform legendei, zeul cu cap de berbec Khnum modelează fiecare om înainte de naștere, pe roata lui de olar. El acordă fiecăruia trup, energie vitală (ka) și suflet (ba). Ba-ul și ka-ul sunt invizibile în timpul vieții, dar formează cu trupul un tot unitar. După moarte însă, sufletul (ba-ul) își ia zborul, având înfățișarea unei păsări cu cap de om. Vitalitatea (ka-ul) se materializează pe statuia mortului în două brațe ce se ridică deasupra capului, ca o scufie.
În condiții obișnuite, cadavrul unui mort se descompune. Dacă nu se întreprinde nimic împotrivă, omul nu va mai beneficia de o nouă viață după moarte, deoarece nu mai deține cele trei elemente esențiale ale ființei. De aceea, pentru a păstra trupul, egiptenii au dezvoltat tehnica îmbălsămării morților (tehnica mumificării), pe care, conform legendei, Anubis a folosit-o pentru prima oară pentru Osiris. Astfel, după moarte, regii, reginele, oamenii bogați, demnitarii aveau parte de îmbălsămare, singura metodă de a înfrunta moartea. Ei erau apoi înfășurați cu fâșii de pânză sub care se puneau amulete pe care erau scrise rugăciuni, formule magice, etc. Erau așezați în sarcofage de lemn sau din metale prețioase, cu sculpturi și picturi, iar împreună cu ei era îngropată și o parte din averea lor, pe care o vor duce pe tărâmul celălalt. Sarcofagele erau așezate în morminte specific egiptene, cum ar fi piramidele, simboluri ale perfecțiunii și ale înălțării înspre cer. De aceste piramide benficiau doar marii regi sau descendenți regali, cele mai mari construcții de acest tip fiind cele ale faraonilor Keops, Kefren și Mikerinos.
Conform mitologiei egiptene, mortul nu rămâne în mormântul său. Lui i se înfățișează zeița Isis sau zeul Anubis, care îl conduc înspre lumea morților. Mortul se urcă în barca lui Atum (Ra) și este dus la Osiris pentru a fi judecat. Zeița Maat este cea care păzește balanța sufletelor, în care este cântărită inima mortului. Pe un talger al balanței se punea inima mortului, iar pe celălalt era pusă pana fermecată a zeiței Maat, pană care nu mințea niciodată. Pentru vechii egipteni, inima era lăcașul inteligenței. Dacă inima era grea, însemna că ea era plină de păcate, și era înghițită de un monstru cu cap de crocodil, coamă de leu și corp de hipopotam. Astfel, pentru mort, nu mai putea exista viață eternă. Dacă însă balanța rămânea în echilibru, însemna că inima nu a păcătuit foarte mult, de aceea Osiris accepta să ofere viață veșnică mortului. Zeul Thot notează toate hotărârile acestui zeu pe tăblițele lui, după care mortul poate să trăiască veșnic alături de Osiris.

Orientul Mijlociu

În Orientul Mijlociu exista credința că morții sunt încă vii, moartea însemnând doar o separare a sufletului de trup. Concepția aceasta nu este prezentă însă și în epopeea lui Ghilgameș, unde eroul principal plânge după moartea lui Enkidu, prietenul său. În mitologia persană, după moarte omul se divide în trup și suflet. Trupul este considerat după moarte impur, este văzut ca o parte materială a ființei umane, de care nu mai este nevoie după moarte. Vechii perși nu își îngropau morții și nici nu îi incinerau, deoarece pentru ei focul și pământul erau elemente sacre și nu trebuiau pângărite de trupul defunctului. De aceea, morții erau duși în așa-zisele "turnuri ale tăcerii". Soarta sufletului uman era hotărâtă de faptele făcute în timpul vieții. Oamenii răi sunt sfâșiați în întregime de demoni, conform profețiilor lui Zarathustra. Se spune că demonul Vizareșa se arată în zorii celei de-a treia nopți și duce sufletul legat al omului rău la demoni. Sufletele celor drepți sunt duse de Vohu Manah într-o lume lipsită de pericole, în Paradis, loc unde se ajunge numai prin trecera podului Chinvat, păzit de Rașnaw. Sufletul omului va ajunge astfel să trăiască alături de Ahura Mazda și de zeii Amesha Spentas, în Casa Cântecului.

Religia islamică

În Coran se spune că "fiecare suflet va gusta moartea" și că fuga de moarte este inutilă. Musulmanii cred că moartea vine ca o amorțeală ("sakra"), pe care nu o poți învinge. Odată ce un om este mort și îngropat, perioada până la înviere i se va părea scurtă. Înaintea morții, este necesar ca o rudă sau un prieten să stea de veghe la creștetul muribundului și să îi repete: "Nu există alt zeu în afară de Allah", până când muribundul va începe să repete aceste cuvinte. Motivul acestui ritual este că, atunci când mortul este îngropat, va fi vizitat de doi mesageri ai lui Allah, cu chipuri înspăimântătoare, Nakir și Munkar, care îl vor întreba cine este zeul lui. Mortul va trebui să răspundă "Nu există alt zeu în afară de Allah" pentru a fi lăsat în pace până la înviere. Ca și la persani, moartea înseamnă o despărțire a sufletului de trup. Se spune că atunci când un om este pe moarte el îl vede pe Azrial, îngerul morții, care îi trage sufletul afară din trup, prin gură, fără greutate și fără durere, dat fiind că sufletul bun este pregătit pentru acest fenomen. Azrial va da sufletul omului altor doi îngeri albi, care îl vor duce în primul cer, cea mai joasă regiune a cerurilor. Sufletul va parcurge succesiv cele șapte ceruri, ajungând apoi alături de Allah.

 Religia budistă

Religia budistă susține faptul că omul este captiv unui ciclu infinit moarte-renaștere în funcție de karma acumulată în timpul vieții. Așadar, pentru budiști există mai multe vieți, iar moartea nu este decât o etapă de trecere între ele. Faptele bune sau rele săvârșite de ei într-o viață anterioară, constituie karma ce se oglindește în starea materială și virtuțile vieții actuale. Budiștii cred în reîncarnare, cred că trupul nu constituie decât vasul în care se dezvoltă sămânța sufletului. În filosofia indiană ciclul nesfârșit viață-moarte poartă numele "samsara". In buddhism nu exista suflet.

Dacii

Conform lui Herodot, părintele istoriei, geto-dacii se credeau nemuritori. Pentru ei moartea nu era decât o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeul subpământean al vegetației și al fertilității. De aceea, moartea unui dac însemna pentru ei un prilej de bucurie, o sărbătoare. Dacii practicau incinerația pentru morții lor. Peste mormintele nobililor tarabostes și ale căpeteniilor se ridicau uneori tumuli. Moartea era pentru daci și un mod de comunicare cu zeul lor. Ei sacrificau la fiecare cinci ani un tânăr geto-dac, după cum spune Herodot. Acesta avea rolul de a fi solul oamenilor către Zamolxes, lui încredințându-i-se înaintea ritualului de sacrificiu cererile, rugămințile, problemele celorlalți.

Galii și celții

Nici locuitorii Galiei nu se temeau de moarte. Diodor din Sicilia spunea în lucrarea sa "Biblioteca Istorică": "Ei nu se feresc de moarte. S-a înrădăcinat la ei credința pe care o avea Pitagora despre nemurirea sufletului omenesc care, după un număr anumit de ani, ar intra într-un alt trup și ar începe o nouă viață." Ca și dacii, galii sacrificau bărbați când voiau să afle răspunsuri la întrebări privitoare la evenimente din viitor. Îi înfigeau sabia în piept, deasupra diafragmei, celui destinat sacrificiului și prefigurau ce se va întâmpla în viitor după modul în care cădea victima. Druizii aveau, de asemenea, o doctrină complexă în ceea ce privește nemurirea, având o morală și o viziune generală aparte despre lume. Având o mitologie bogată, practicau rituri și ritualuri funerare adecvate. Ei considerau că moartea nu este decât o strămutare temporară și că viața continuă prin intermediul reîncarnărilor. Celții credeau, la fel ca galii, în reîncarnare. Ei considerau că din fiecare viață trăită de un om se învață câte ceva, iar în urma unei succesiuni de vieți, sufletul atinge cunoașterea supremă și se întoarce la divinitate. În timpul morții, sufletele iși petrec timpul aprofundând lecțiile învățate în propriile lor vieți și așteaptă o următoare viață în care să învețe lucruri noi. Celții aveau chiar o zi de sărbătoare în care comemorau morții. Ea avea loc la data de 1 noiembrie, prima zi a anului celtic și îi era dedicată lui Samhain, zeul morților. Se credea că, în acea zi, sufletele celor morți se întorc printre cei vii, odată cu venirea serii. Ritualurile celtice de atunci includeau costumarea participanților și sacrificarea animalelor prin ardere. Din această sărbătoare a evoluat mai târziu Halloween-ul.

Popoarele germanice și scandinave

În mitologia nordică, moartea era văzută ca un eveniment tragic, prin care omul se desparte pentru totdeauna de Midgard, lumea celor vii. Zeii nordici, spre deosebire de zeii altor mitologii nu erau nemuritori, ci își câștigau această atribuție mâncând merele fermecate ale Idunnei. Aceste mere le ofereau tinerețe veșnică, dar nu îi făceau invincibili. Lumea morților nu era unitară pentru nordici așa cum era la daci sau la celți. Exista un tărâm în ceruri, un loc edenic pentru cei care mureau vitejește în lupte, de aceea nordicii urmăreau să aibă o moarte eroică. Acest loc se numea Valhalla, iar morții erau escortați până aici de walkirii. Un alt tărâm era condus de zeița Hel, se numea Helheim și era destinat celor răpuși de boală sau de bătrânețe. Mai exista un tărâm pentru cei înecați, era guvernat de zeița Ran și se afla pe fundul oceanului.

Grecii antici

Dacă în multe culturi și mitologii găsim o divizare a lumii în două, Paradis și Iad, în mitologia greacă, tărâmul morților este unul singur, condus de zeul Hades. Era un tărâm subpământean străbătut de cinci râuri: Acheron, râul tristeții, Cocytus, râul lamentării, Lethe, râul uitării, Phlegethon, râul focului și Styx, râul urii. Grecii aveau așadar o percepție pesimistă asupra morții. În unele legende tărâmul morților se divide și apar structuri separate ca Tartar-ul, tărâmul damnaților și Câmpiile Elizee, tărâmul eroilor. Lumea morților era bine delimitată de lumea celor vii, pătrunderea unui om viu pe tărâmul lui Hades fiind aproape imposibilă. Acest lucru s-a realizat însă, de câteva ori prin intermediul lui Heracles, dar și al lui Orfeu. Lumea morților era despărțită de cealaltă lume prin râul Styx, legătura fiind făcută printr-o barcă condusă de Charon. Grecii îngropau câteva monede împreună cu defunctul pentru a avea cu ce să îl plătească pe Charon, altfel mortul rămânea un an întreg pe mal, între viață și moarte. Câinele cu trei capete, Cerber, eriniile, spirite feminine ale răzbunării, kerele, entități ale morții și ale distrugerii apărau ținutul morților de intruși. Zeul grec al morții era Thanatos, fratele lui Hipnos, zeul somnului și apărea deseori înaripat. El aparținea generației preolimpiene și nu ținea seama de puterile celorlalți zei, ci îndeplinea totul după bunul său plac.
Literatura grecilor antici nu oferă o imagine unitară a lumii de apoi. Deși ideea existenței sufletului sau a unei individualități de după moarte era străină credințelor grecilor, mișcări influențate de traci, egipteni sau orientali cum au fost orfismul, pitagorismul și cultul zeităților Demetra și Dionis s-au bazat pe aceste concepții, necunoscute de pildă lui Homer. Astfel, în cel de-al XI-lea cânt al Odiseei, sufletele morților invocate de Odiseu nu au o conștiință proprie, ci își dobândesc o anumită individualitate doar prin sângele animalelor sacrificate și prin interpretările lui Teiresias. Pe de altă parte, Eschil în Choeforele sau Sofocle în Electra presupun că sufletele celor morți pot fi îmbunate prin sacrificii, respectiv pedepsite de batjocura exercitată de cei vii. Și sufletul lui Darius în Perșii lui Eschil pare a duce o nouă existență după moarte, căci află de înfrângerea oștirilor lui Xerxes. Presocraticul Empedocle a susținut chiar o teorie a metempsihozei (fragmentele 115, 117, 146-7 în: Hermann Diels/Walther Kranz (îngrijitori de ediție): Die Fragmente der Vorsokratiker, vol. I, Berlin 1951).

Teoria lui Platon despre moarte

Filosoful grec Platon susținea, probabil influențat de orfism, că sufletul deține imortalitate. Drept pedeapsă pentru nelegiuirea primordială, sufletul este închis în corp ca într-un mormânt. Astfel, existența întrupată, ceea ce noi numim viață, însemna pentru Platon, moarte. Moartea era începutul vieții adevărate, dar aceasta nu avea loc decât după judecarea greșelilor săvârșite înaintea părăsirii corpului. După o perioadă de timp sufletul se reîncarnează. La fel ca în scrierea indiană "Upanișade", se susține astfel că sufletul este indestructibil, dar este condamnat să treacă mai multe etape până la o eliberare finală.

 Etruscii

În mitologia etruscă, viața omenească se desfășoară în douăsprezece homeomade; după cea de-a douăsprezecea, oamenii își părăsesc propriul spirit, iar zeii nu le mai trimit nici un semn. Credințele etrusce despre moarte nu au fost încă pe deplin clarificate. Din secolul al IV-lea, picturile tombale înfățișează un Infern inspirat din mitologia greacă, dar destul de diferit față de acesta. Mortul călătorește pe lumea cealaltă pe un cal sau într-un car și este primit de un grup de bărbați, probabil strămoși ai lui. Aita, zeu identificat cu Hades și Phersipnai, zeiță asemănătoare Persephonei, prezidează un ospăț în cinstea mortului. Alte picturi etrusce înfățișează o întreagă demonologie, diferită de cea greacă. Etruscii au un personaj numit Charon, la fel ca grecii, dar care are o înfățișare originală. El are urechile asemeni unui cal, nas încovoiat de pasăre prădătoare, dinți și buze înfiorătoare, gata să sfâșie victimele. El ucide oamenii și îi conduce în Infern. Cu toate acestea, lumea morților la etrusci este bogată în plăceri.

Slavii

Slavii antici, păgâni, credeau că lumea lor era un copac uriaș, crengile reprezentând Paradisul, lumea zeilor, iar rădăcinile erau lumea morților. În timp ce zeul Perun, guverna sub forma unui șoim lumea divină, zeul Veles, înfățișat ca un șarpe, se încolăcea în jurul rădăcinilor, păzind lumea celor morți. Pentru slavi, acest tărâm nu era unul respingător, ci dimpotrivă era pitoresc și armonios, după cum reiese din basmele slavone. Era un tărâm format din coline verzi unde trăiau multe creaturi fabuloase și unde sufletele celor morți păzeau turmele de vite ale lui Veles. În unele legende lumea cealaltă era imaginată undeva peste ocean, iar acolo se credea că migrau păsările iarna. În acest caz, această lume se numea Virey sau Iriy. În fiecare an, zeul vegetației, Jarilo își petrecea iarna acolo, întorcându-se primăvara. Uneori Veles trimitea pe pământ spirite ale morților ca mesageri. Festivalele în onoarea lui erau ținute iarna, la sfârșitul anului și se numeau "Velja noc", adică "Marea Noapte". Tineri numiți "koledari" sau "vucari" se costumau în acele zile cu haine lungi din lână de oaie și purtau măști grotești, apoi colindau prin sate în grupuri scoțând sunete ciudate.

 Aztecii

Mască aztecă de jad, cu care era acoperită faţa mortului, pentru a nu permite sufletului să iasă prin gură.
În mitologia aztecă, moartea, violența și sacrificiul uman sunt acceptate, recunoscute și necesare cererii divinităților. Moartea face parte din spiritualitatea poporului aztec, ea este inclusă în zodiac, alături de celelalte semne zodiacale. La azteci, ceremoniile de înmormântare sunt legate de credințe ancestrale, fiind deosebit de complexe și fastuoase. Ordonarea „vieții de dincolo” se făcea respectându-se, în primul rând, categoria socială și condiția materială a defunctului. Războinicii, bărbații morți în lupte sau războaie sau cei sacrificați în cadrul ceremoniilor religioase erau considerați privilegiați. Și bătrânii care făcuseră parte din organizația care rezolva treburile obștești aveau parte de înmormântări fastuoase. Riturile funerare cuprindeau și practica de a pune în mormânt obiecte de uz personal, pentru a-i folosi celui plecat într-o altă lume. Cei care mureau înecați și femeile care mureau în urma nașterii erau înhumați. Incinerarea era mai răspândită și efectuată cu mult fast. În funcție de condiția socială, defunctul era îmbrăcat cu veșminte bogat împodobite. Persoana decedată era așezată în poziție ghemuită, iar pe față i se punea o mască antropomorfă din jad sau piatră, pentru ca sufletul să nu iasă prin gura mortului. Cei bătrâni care făceau parte din comunitate supravegheau arderea, iar cenușa era adunată într-o urnă și îngropată în casa defunctului. Urnele cu rămășițele pământești ale persoanelor importante erau depuse în temple. Aztecii cunoșteau și o metodă de îmbălsămare și de mumificare.

Mitologia românească

Creștinarea timpurie în epoca de formare a poporului român a împiedicat formarea unei mitologii unitare, aceste credințe străvechi transformandu-se în superstiții de obicei asociate răului, sau personajele lor devin sfinți, în unele cazuri. În mitologia românească, viața omului parcurge trei etape importante: nașterea, nunta și înmormântarea (moartea). După moarte, sufletul se desparte de trup, se integrează cosmosului și se unește cu natura, formând cu aceasta un întreg. Această idee pornește de la niște concepții păgâne străvechi, care probabil își au originea în mitologia traco-dacă. Astfel viața de după moarte nu este decât o continuare a celei terestre, sufletul omului fiind aproape de spațiul în care a viețuit, idee dezvoltată și în balada "Miorița". Cu toate că moartea nu reprezintă un sfârșit al sufletului, al ființei, ci o continuare sub alte forme a existenței acestuia, moartea este văzută ca un eveniment tragic. Omul se desparte de ceea ce îi era familiar, devine altceva, nu mai este alături de cei dragi. Moartea este acceptată în concepția românească ca o condiție umană de care nimeni nu poate scăpa. Tragismul morții este amplificat dacă viața mortului nu a parcurs a doua etapă a vieții, nunta, ca în cazul morții tinerilor "nelumiți", adică necăsătoriți. Aceștia nu și-au încheiat ciclul vieții, deci nu își vor regăsi liniștea veșnică după moarte, ci se vor chinui sub forma unor strigoi. La fel se întâmplă și cu pruncii care mor de mici sau imediat după naștere și devin moroi pentru a-și bântui mamele. În cazul tinerilor nelumiți există un ceremonial în timpul înmormântării, în care se celebrează nunta cu natura și cu moartea, în încercarea de a conferi liniște veșnică mortului. Iată ce spune Dimitrie Cantemir în a sa Descriptio Moldaviæ cu privire la credința românilor despre moarte: „aproape tot norodul de rând crede că fiecărui om Dumnezeu îi hotărăște ziua morții; iar înaintea acesteia nimeni nu poate să moară sau să piară în război...” De aceea, de cele mai multe ori, oștenii se vârau în primejdii nebunește, convinși fiind că nu vor muri. Aceeași credință se întâlnește și la popoarele scandinave: divinitatea supremă a fixat de la început linia vieții fiecărui om. Chiar de s-ar ascunde în gaură de șarpe, acela nu ar câștiga nici o clipă în plus. Soarta fiind fixă, frica nu aduce nici un fel de câștig personal.

Religia creștină

Dante și Virgiliu în Iad; pictură de William-Adolphe Bouguereau (1825-1905). Iadul este locul unde oamenii suferă după moarte pentru păcatele săvârșite în timpul vieții
În tradiția biblică, primul om, Adam, era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită, gustând din fructul oprit. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat ("Pământ ești și în pământ te vei întoarce" -- Facerea 3:19). Moartea nu era considerată în Vechiul Testament un sfârșit, ci exista posibilitatea invierii, și era asociată cu "somnul" (Iov -- 3:13), ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menționează clar că sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morții, diavolul avea pe toți oamenii în puterea sa, însă Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viață veșnică" (Ioan 3:16). În religia creștină există doar două destinații finale pentru oameni după moarte: prima Raiul, (Paradisul sau Edenul), unde merg la inviere doar cei drepți, răscumpărați fiind prin sângele lui Iisus Hristos și a doua, moartea definitivă, fără speranța învierii. Unele culte cred în existența Iadului (Infernului), unde merg păcătoșii pentru chinuri veșnice. Soarta omului este stabilită după judecata făcută de Fiul, după faptele de fidelitate creștină pe care le-a făcut omul când era în viață. La catolici există și Purgatoriul, un loc diferit de Rai și Iad, unde oamenii se pot purifica și își pot ispăși micile păcate după moarte. Nu există o unanimitate universală în ceea ce presupune credința creștină, datorită influențelor credințelor locale cu rădăcini precreștine.

Experiențele morții clinice

Moartea clinică este un fenomen care apare la un pacient grav rănit și constă în oprirea temporară a contracțiilor inimii și a respirației. Oamenii care au trecut prin această etapă, apoi au revenit la viață, datorită reluării activității organelor vitale, au trăit o experiență uluitoare, iar relatările lor despre moarte sunt asemănătoare cu cele descrise în "Cartea tibetană a morților". În 1975, Raymond Moody publică cartea LIFE AFTER LIFE (Viața după viață) despre experiențele a sute de oameni ce au trecut prin moarte clinică, aceasta din punct de vedere medical nefiind considerată moarte propriu-zisă. Primul stadiu pe care îl parcurg și și-l amintesc aceste persoane este asemănător cu cel de părăsire a corpului, este sentimentul unei plutiri în afara trupului. Omul vede adesea scene, evenimente întâmplări din viața personală, dar dintr-o perspectivă diferită, ca și cum nu ar fi decât un simplu spectator. Senzația aceasta este însoțită de o stare deplină de liniște și calm. Acest prim stadiu pe care mulți dintre cei care cred în posibilitatea vieții după moarte îl citează ca un argument în sprijinul tezei lor, s-a demonstrat în ultimii ani ca având cauze naturale; astfel de stări au fost obținute în laborator, fără ca măcar să fie nevoie de o aparatură sofisticată, așa cum ne indică unele ecouri din massmedia, ca acesta: Doctors create out-of-body sensations http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/2266740.stm Wednesday, 18 September, 2002 După starea de percepție extracorporală, unora dintre cei care trec prin moarte clinică și care declară că au avut în această perioadă anumite experiențe remarcabile, li se pare că trec printr-un tunel întunecat și simt ceva ca o adiere de vânt. Psihologul american Susan Blackmore opinează că tunelul de lumină se datorează unei creșteri temporare a activității cortextului vizual (acea parte a scoarței cerebrale care se ocupă cu interpretarea percepțiilor vizuale), în codițiile în care lipsa de oxigen reduce inhibiția fiziologică operată de unele celule asupra altora. Această activitate mai ridicată decât cea normală a celulelor din cortexul vizual, produce efectul de tunel luminos, așa cum s-a arătat în simulări, și așa cum se produce și în alte situații în afară de aceea a hipoxiei, și asta din cauză că cele mai multe celule sunt responsabile de zona centrală a câmpului vizual. La capătul tunelului, persoana respectivă vede figuri cunoscute ale prietenilor, ale rudelor, etc. De asemenea, în unele cazuri persoana vede o figură strălucitoare, care este o parte importantă din credința religioasă a ei. Apare apoi senzația că vede grădini, flori, râuri, insule, lumini, după care individul își urmărește filmul vieții, ce prezintă în special ocaziile pierdute de a face un bine sau de a ajuta. Este interesant de remarcat aici că există o oarecare interdependență între aceste declarații ale celor care au trăit o experiență de moarte clinică și mediul cultural și religios din care aceștia provin. Mai mult chiar, se constată că detaliile declarațiilor variază într-o cultură dată chiar, de la o epocă la alta. Astfel, putem din păcate concluziona că avem de-a face cu descrieri influențate de credințele celor care trăiesc astfel de experiențe. Această condiționare culturală și chiar temporală, care face ca într-o arie dominată de o anumită mitologie în ce privește moartea să existe descrieri înrudite, și ca într-o aceeași cultură descrierile să varieze pe măsura ce realitatea tehnico-științifică a societății din care provine individul evoluează, nu poate fi explicată decât prin ideile preconcepute pe care indivizii le au în legătura cu moartea. Astfel, relatările din aria mitologiei iudeo-creștine, aveau relatări ce descriau imagini fixe acum unul sau două secole, în timp ce aceste relatări descriu azi în aceeași arie culturală adevărate "filmulețe". (Vezi explicațiile lui Douwe Draaisma de la Universitatea din Groningen, în articolul " How it feels to die " , al lui Mark Pilkington în The Guardian, din data de Joi 25 martie 2004 ( http://www.guardian.co.uk/life/farout/story/0,,1176799,00.html ). Persoana în cauză simte că nu mai există spațiu și timp, iar la întoarcerea la viață are un puternic sentiment de dezamăgire și autoreproș. Cu toate că aceste relatări par fabuloase, știința a reușit să explice o parte din ele. Datorită faptului că în momentul morții, corpul suferă modificări fizice și chimice ca scăderea tensiunii arteriale și micșorarea cantității de oxigen care ajunge la creier, celulele nervoase ale creierului încetează să mai funcționeze. Centrul văzului este primul afectat, iar imaginile sunt percepute tot mai greu. Aceasta duce la senzația perceperii unei lumini strălucitoare înconjurată de întuneric, percepție care apare în memorie sub forma unui tunel.

[modificare] Fantome, strigoi și stafii în epoca contemporană

O ilustraţie a lui Howard Pyle înfățișând fantoma unui pirat
Fantoma servitoarei Okiku, lângă fântâna unde a fost omorâtă de stăpânul ei.
Fantomele, strigoii și stafiile sunt creaturi fictive, a căror existență nu este dovedită. Ele nu au corp și se crede că sunt de fapt suflete ale oamenilor care au rămas, după moarte, pe Pământ. Acest lucru s-a întâmplat ori datorită unei morți brutale și a setei de răzbunare, ori din cauză că nu au beneficiat de un ceremonial de înmormântare, deci nu li s-a conferit odihna veșnică. Aceste creaturi datează de mult timp în istorie. În multe mitologii ele erau văzute drept creaturi malefice, răzbunătoare, cu intenții ticăloase. În mitologia japoneză, strigoii sunt violenți, capabili de răzbunări fizice teribile asupra dușmanilor care au mai supraviețuit. Uneori, aceste creaturi nu sunt decât niște suflete pașnice, tăcute, docile, care pot fi uneori văzute. Poveștile cu case bântuite de fantome sunt elemente de bază în istoria acestor ființe supralumești. Se spune că în Marea Britanie, în special în Scoția, există cele mai multe locuințe bântuite, care atrag implicit mulți turiști. În prezent, Societatea Britanică și Americană pentru Cercetări Metapsihice investighează și clasifică o mulțime de cazuri în care se zice că ar fi prezente fantome, încercând totodată să dea explicații logice și științifice acestor întâmplări. O teorie elaborată pentru a explica unele cazuri de apariții de fantome este cea care susține că evenimentele dramatice cauzate de moartea unei persoane dragi, pot influența sensibilitatea și emoțiile unei persoane făcând-o astfel să creadă că vede aceste ființe paranormale. Dacă existența fantomelor, a strigoilor și a stafiilor ar fi dovedită, atunci s-ar putea afla și răspunsul la întrebarea privind viața de după moarte.

Legende despre moarte

Biruința asupra morții și nemurirea

În mitologie nemurirea însemna perfecțiune și invincibilitate, însușiri de care oamenii nu aveau parte, ci doar zeii. Cu toate acestea, omul va aspira mereu spre nemurire, după cum se relatează în multe dintre legendele diferitelor mitologii.
  • Basmul "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" aparține mitologiei românești, aspirația spre nemurire și spre tinerețe veșnică constituind tema majoră a acestei opere literare. Eroul principal al basmului era predestinat de la începutul vieții să atingă pragul nemuririi, deoarece el nu acceptă să se nască decât atunci când tatăl său îi promite tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Făt-Frumos pornește într-un lung și istovitor drum către nemurire, pe care, în urma depășirii a numeroase obstacole, o găsește pe un tărâm fermecat, guvernat de trei zâne. Fiind doar un om pământean, el are slăbiciuni,face greșeli și nu ascultă sfatul zânelor de a nu pleca în Valea Plângerii. Această faptă conduce la pierderea nemuririi, dovedindu-se astfel că omul nu merită această atribuție. Este interesant de observat discuția dintre Făt-Frumos și Moartea personificată, din finalul basmului. Moartea îi spune eroului "Bine ai venit, că, de mai întârziai, și eu mă prăpădeam!" ceea ce sugerează altă temă a basmului, că totul este efemer, nimic nu durează veșnic, că până și moartea are un sfârșit. Sunt strecurate, așadar, în această operă populară și cugetări ale poporului român în legătură cu viața și moartea.
  • În mitologia mesopotamică, Epopeea lui Ghilgameș reprezintă o altă legendă, în care idealul este echivalent cu nemurirea. După moartea prietenului său Enkidu, Ghilgameș este cuprins de spaima morții și vrea să devină nemuritor. În drumul său pentru găsirea buruienii nemuririi, Ghilgameș trece peste apa morților, o apă miraculoasă care ar fi ucis pe oricine ar fi atins. Astfel, eroul principal al epopeii înfrânge moartea însăși, dar speranța nemuririi este spulberată când buruienile fermecate sunt înghițite de un șarpe. Prin aceasta, i se deovedește lui Ghilgameș că zeii sunt potrivnici ideii că oamenii ar putea fi nemuritori.
  • Și în mitologia greacă, există o legendă privitoare la aspirația spre nemurire și invincibilitate. Thetys,zeița mării, cu mari riscuri, încearcă să îi confere nemurire și fiului ei muritor, Ahile, scăldându-l în valurile râului Styx, situat pe tărâmul morților al zeului Hades, râu pe care nu îl puteau atinge cei vii. Ca de obicei, soarta și zeii se opun acestui fapt. O frunză lipită pe călcâi face ca acea zonă să nu fie udată de apa Styxului, să rămână vulnerabilă, ceea ce va duce la moartea eroului, mai târziu, când va fi străpuns de o lance exact în călcâi. De aici și expresia "călcâiul lui Ahile", însemnând o zonă vulnerabilă.
La grecii antici exista totuși o modalitate de a atinge nemurirea, dar sub alte forme, iar acest privilegiu nu era acordat decât marilor eroi, care erau transformați în stele pe cer după ce mureau vitejește în luptă. De exemplu, după moarte, Perseu și Andromeda devin constelații, la fel și Orion, singura iubire a zeiței Artemis. Aceeași soartă o au și Castor și Pollux, ce devin stele, formând constelația Gemenilor.
  • Un episod asemănător celui al zeiței Thetys cu Ahile există și în mitologia nordică. Zeița Frigg, conștientă de sfârșitul tragic pe care îl va avea fiul ei Baldur, cere tuturor forțelor naturii și obiectelor să îl protejeze pe zeu, să nu îi facă rău. Ea obține jurământul lor, câștigând astfel nemurirea fiului ei și invincibilitatea lui. Însă ea omite vâscul, pe care îl consideră neînsemnat, dar care va provoca, peste un timp, moartea lui Baldur.

[modificare] Personificări ale morții

Dans macabru, Guyot Marchant, 1486.
Der Tod und die Wollust
Deseori moartea este înfățișată în picturi și filme ca o ființă înveșmântată cu o pelerină neagră, ținând în mână o coasă cu care retează viața oamenilor. În engleză această creatură poartă numele de "death reaper" adică "spintecătorul morții". În epoca medievală, în timpul ciumei negre s-a dezvoltat reprezentarea morții ca un schelet sau mai multe schelete, ce dansează. Această alegorie se numește în artă "dans macabru". O altă personificare a morții este psihopompul (din greacă, "psuchopompos", însemnând "ghidul sufletelor"). Acesta este termenul general pentru îngerul, demonul sau spiritul ce conduce sufletul omului pe tărâmul morților, idee ce apare în multe mitologii și religii. În Mexic, moartea este personificată devenind un sfânt, Santa Muerte, cărora unii oameni i se închină, cerându-i protecție, deși Biserica Catolică nu este de acord cu existența lui.

Zeii morții

Zeițele morții

Vestitorii morții

În mitologie, există ființe fabuloase și uneori înspăimântătoare care vestesc venirea ceasului morții. De obicei, în multe superstiții, păsările strigiforme cum ar fi bufnițele și cucuvelele sunt considerate a fi vestitoare de acest tip. În mitologia irlandeză, există niște zâne înspăimântătoare la chip numite "banshee" care se arată înainte să moară cineva. Uneori moartea este vestită prin vise, premoniții sau viziuni. În "Miorița", elementul premonitoriu este oaia năzdrăvană.

Bibliografie

  • "Istoria credințelor și ideilor religioase", vol. 2, de Mircea Eliade
  • "Mitologia și religia Orientului Mijlociu" de Jan Knappert
  • A. P. Bender, Credințe, Rituri, și Obiceiuri ale evreilor în legătură cu moartea, îngroparea și bocitul, în Jew. Quart. Rev. vi. 317, 664 et seq.K. L. B.
  • Winer, B. R. ii. 383-386;
  • Hamburger, R. B. T. i. 990-992:
  • A. Kohut, Ueber die Jüdische Angelologie und Dämonologie in Ihrer Abhängigkeit vom Parsismus, Leipzig, 1866;
  • "Fantome, Spirite și Bântuiri" de Patricia Telesco
  • "Fantoma de alături" de Mark Alan Morris
  • Johan Huizinga, Amurgul evului mediu, Bucuresti, Editura Meridiane, 1993
  • Eva Schuster: Das Bild vom Tod / Graphiksammlung der Heinrich-Heine-Universität, Düsseldorf, Recklinghausen : Bongers, 1992. ISBN 3-7647-0434-9



Concepte mitologice
Simbolul alchimic al focului Foc Simbolul alchimic al apei Apă Simbolul alchimic al pământului Pământ Simbolul alchimic al aerului Aer Ankh Viață Faravahar Moarte Simbol antic al soarelui Soare; Divinitate solară Simbol antic al lunii Lună
EgyptianA-01.svg Animale Hieroglifă egipteană Cer Simbolul Yin şi Yang Geneză Asymmetrical symbol of Chaos.ant.svg Apocalipsă


Cartea Morților

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest detaliu al unei imagini din Papirusul lui Hunefer (aprox. 1375 î.Cr.), arată inima lui Hunefer cum este măsurată pe cântarul lui Maat având contragreutate pana adevărului, cel care măsoară este zeul cu cap de șacal Anubis. Cel cu cap de ibis, Thot, scribul zeilor, scrie rezultatul măsurătorii. În cazul în care inima lui Hunefer este mai ușoară decât pana el are permisiunea de a trece în viața de apoi. Dacă nu, el este mâncat de creatura Amut cea compusă din părți de crocodil, leu și hipopotam. Scenete, ca aceasta, sunt o ilustrare comună a cărților egiptene a morților.[1]
Cartea Morților este numele comun în Egiptul antic al textelor funerare cunoscute și ca Vrăji de Chemare.
Cartea Morților este o descriere a concepției egiptene despre viața de apoi, precum și o colecție de imnuri, vrăji și instrucțiuni pentru a permite celui decedat să treacă prin diferitele obstacole spre viața de apoi.
Cartea Morților a fost cel mai frecvent scrisă pe papirusuri defilate și plasate în sicriul din camera mortuară a decedatului.[2]

Etimologie

Numele de Cartea Morților a fost inventat de egiptologul german Karl Richard Lepsius, care a publicat o selecție a textelor în 1842. Când a fost descoperită prima dată Cartea Morților a fost considerată a fi Biblia egiptenilor antici. Dar, spre deosebire de Biblie, Cartea Morților nu stabilește principiile religioase ce trebuiesc respectate de un credincios. Cartea nici nu a fost considerată de vechii egipteni care fiind produsul unei revelații de natură divină, astfel încât conținutul ei să nu poată fi schimbat în timp.
Din seria
Mitologia egipteană

Ra Barque.jpg
Divinități
Isis, Osiris, Atum Ra, Amon, Seth, Horus
Listă de zei din mitologia egipteană
Ființe fabuloase Apophis, Sfinx
Listă de ființe legendare din mitologia egipteană
Surse
Cartea morților; Cartea vacii divine
Temple
Abu Simbel, Abydos, Complexul Dendera, Karnak, Luxor, Ramesseum, Templul lui Hatsepsut, Templul lui Kom Ombo
Piramide
Piramida lui Keops, Piramida lui Kephren, Piramida lui Mikerinos
Numele cărții în limba egipteană este rw nw prt m hrw. Această denumire derivă din titlul unuea dintre cele mai importante vrăji, vraja 17, prt m hrw.[3]

«Cartea Morților»
în hieroglife
O1
D21
X1
D54
G17 O4
D21
G43 N5
Z1
Rw este pluralul lui r 'hieroglifa gură'. R se poate referi la a spune un lucru, cum ar fi o propoziție sau, în acest caz, un ritual de incantație.
Nw este o variantă a adjectivului genitival a lui n ('de' sau 'la'). Nw este forma masculină la plural.
Prt este o acțiune ne-derivată din verbul prj 'a se ridica'. Ea exprimă actul de ridicare sau de înviere.
M este o prepoziție cu sensul 'în', (în timpul).
Hrw înseamnă 'zi', 'timp de o zi'.
Astfel, o traducere literală ar fi 'enunțurile de ridicare în timpul zilei'. O traducere ușor mai flexibilă ar putea fi 'vrăji pentru trecere în timpul zilei'.

Versiuni

Cu toate că în timpul Regatului Nou (1570 î.Hr.1070 î.Hr.) Cartea Morților nu a fost organizată sau standardizată, versiunile datînd din această perioadă sunt cunoscute sub numele de 'Revizuirea Tebană'. În perioada a treia intermediară egipteană (1070 î.Hr. - 664 î.Hr.) Cartea Morților a devenit tot mai standardizată și mai organizată, cărțile din această perioadă sunt cunoscute sub numele de 'Revizuirea Saite'.

Creația

Acest tablou, din papirusul lui Hunefer, arată inima lui Hunefer cum este cântărită. În scena anterioară, Hunefer este condus la sala de judecată de către Anubis . După cântărire, Hunefer triumfător că a trecut testul, este prezentat de Horus la altar lui Osiris care are pielea verde, zeul lumii de dincolo și al morții, însoțit de Isis și Nephthys. 14 zei egipteni, stând jos, sunt desenați mai sus, în ordinea judecătorilor.
Cântărire a inimii, scenă de pe Papirusul lui Ani, cca. 1200 î.Hr.
Cărțile erau adesea prefabricate în ateliere funerare, cu spațiu liber pentru numele celui decedat care urma să fie scris mai târziu. Ele sunt de obicei activitatea mai multor cărturari și artiști a căror operă a fost literalmente lipită împreună. Costul unei cărți standard era echivalent cu salariul pe o jumătate de an a unui muncitor, astfel încât cumpărarea lor era planificată cu mult timp înainte de moartea persoanei. Prețul papirusul utilizat pentru carte depășea de obicei costul creației, astfel încât de cele mai multe ori papirusul era reutilizat pentru a se micșora cheltuielile.[4]
Imaginile care ilustrau textul au fost considerate obligatorii. Imaginile erau atât de importante că de multe ori textul este trunchiat pentru a se potrivi spațiului disponibil în conformitate cu imaginea. Dacă calitatea miniaturii se făcea de obicei la un nivel ridicat, în schimb calitatea textului era de cele mai multe ori foarte rea. Scribii, de obicei, scriau greșit, nu scriau toate cuvintele sau introduceau text greșit sub imagini.

Istoria publicărilor

Reprezentare grafică a Duatului, lumea subterană (sau lumea cealaltă / de dincolo) la vechii egipteni. Apare în Cartea Morților de E. A. Wallis Budge, ediția ce include Papirusul lui Ani, publicată de James Wasserman. Autorul imaginii este un egiptean antic necunoscut, 1300 î.Hr.
Cele mai vechi manuscrise au fost publicate în urma expediției egiptene conduse de Napoleon Bonaparte în "Descrierea Egiptului" (1821). Jean Francois Champollion a fost unul dintre primii traducătorii. În 1842 Karl Richard Lepsius a publicat o versiune datată ca fiind din epoca Ptolomaică și a inventat numele de "Cartea Morților", un titlu necunoscut și neutilizat de vechii egipteni. Karl Richard Lepsius creează și sistemul de numerotare al capitolelor care este încă în uz. Samuel Birch a publicat prima versiune în limba engleză în 1867. Edouard Naville a publicat ceea ce avea să devină prima editie completă, standard, în trei volume (1886). Folosind textele papirusurilor din British Museum E. A. Wallis Budge a publicat în 1890 o ediție ce includea Papirusul lui Ani, care nu apare la Edouard Naville. Ediția în engleză a lui Peter le Page Renouf a fost publicată în mai multe părți începînd cu anul 1892. Ediția hieroglifică a lui Budge a fost publicat în 1898 și este încă utilizată pe scară largă. Traducerea în limba engleză din 1901 a lui Budge încă se mai publică. Mai multe traduceri recente în limba engleză au fost publicate de T. G. Allen (1974) și Raymond O. Faulkner (1972)[5]

Bibliografie

Note

  1. ^ Egyptian Book of the Dead
  2. ^ "Feature story: The Book of Dead" by Caroline Seawright
  3. ^ Allen, James P., Middle Egyptian - An Introduction to the Language and Culture of Hieroglyphs, first edition, Cambridge University Press, 2000. ISBN 0-521-77483-7
  4. ^ Goelet, Ogden (1998). A Commentary on the Corpus of Literature and Tradition which constitutes the Book of Going Forth By Day. San Francisco: Chronicle Books. 
  5. ^ "The Ancient Egyptian books of the Afterlife", Erik Hornung, translated by David Lorton, p15-16, Cornell University Press, 1999, ISBN 0-8014-8515-0


Rai


Prezentarea raiului după Jesaja 11,6 in o Ilustraţie din secolul XIX
Prin rai (cer) se înțelege în diferite religii locul în care vine sufletul omului merituos după moarte. În acest loc nu ar exista griji pentru necesități, astfel ca fericirea sufletească să fie posibilă.
De cele mai multe ori însă, există îndatoriri, care trebuie respectate, până a putea ajunge acolo. În creștinism, de exemplu, cel doritor să ajungă în rai trebuie să creadă în Isus Hristos și eventual să urmeze ritualurile unei culte creștine. Se susține de către diverse culte că ajungerea în Paradis reprezintă eliberarea de toate lucrurile pământești și axarea pe o viață (strict) religioasă.
Împărăția cerului (greacă: basileia tou theau) în Iudaism instaurarea domniei lui YHWH în Israel și terminarea exilului evreilor, iar în creștinism înseamnă mântuirea lumii.
Paradisul (grec. basileia tôn ouranôn ) este amintit și sub forma de rai pe pământ sub domnia cerului în viața de apoi o viață fără griji, fericită în prezența îngerilor, fiind antipodul iadului sau infernului.

Origine

Hristos (Iisus) spunea apostolilor lui, ei trebuie să vegheze fără întrerupere în prezența și în absența Lui, ca ei să vadă venirea împărăției Lui (Marcu 13:37).
Unii dintre ei au devenit nerăbdători (2 Tesaloniceni:2). Pe de altă parte este amintit că Pavel, Iacob, Petru și Ioan pentru a preveni uitarea credinței au scris scrisori fraților lor creștini prin care aceștia sunt avertizați să nu-și piardă nădejdea și credința în sosirea împărăției lui Dumnezeu (Evrei 10:25, 10:37; Iacob 5:7-8; 1  Petru:47; 2 Petru 3:1-15; 1 Ioan 2:18, 2:28).
Acest fapt nu este recunoscut de istoricii și teologii creștini, care afirmă de exemplu că Epistola către evrei n-a fost scrisă de fapt de Pavel.[1]
În enciclopedia biblică franceză, Dictionnaire de la Bible este amintit: „Ar fi o osteneală zadarnică, să încercăm să tăgăduim cu orice preț, vegherea și așteptarea sfârșitului lumii, care stă scris clar în Noul Testament... În creștinismul timpuriu... așteptarea Parusiei (Revenirea lui Iisus) a jucat un rol important și poate fi găsit la începutul și sfârșitul Noului Testament.”
Denumiri în diverse religii:
Imaginările raiului sunt foarte multe și dau o privire interesantă asupra necesităților și nostalgiilor culturii respective. Pentru creștini acesta a fost pentru mare parte din Evul mediu Sfântul Ierusalim, mai târziu Grădina Edenului, Grădina Mănăstirii, care era făcută după dorințele Raiului. Punct important al acestor închipuiri a fost grădina franceză în stil baroc. După Iluminism imaginările despre grădina Paradisului au fost înlocuite tot mai mult cu un peisaj străvechi, o lume dinaintea civilizației, deci tot în fața căderii în păcat. Pentru ecologiștii din ziua de astăzi, Raiul este mai mult o pustietate, o pădure străveche sau un biotop.
Conform Bibliei, Grădina Edenului a fost creată de Dumnezeu în a șasea zi. Acolo i-a așezat pe Adam și Eva. După ce au fost izgoniți din rai, Grădina Raiului reapare în Biblie ca „sânul lui Avraam”.

Descriere

Lucas Cranach d. Ä. 035.jpg
În Biblie se precizează că în Eden izvorau cele 4 râuri importante: Tigru, Eufratul, Gosen și Phison. Tigru și Eufratul se găsesc în Irak, Mesopotamia, cât despre celelalte râuri, nu se știe unde se află. Era acolo, conform Bibliei chiar și Pomul Vieții și Pomul Cunoașterii Binelui și Răului.
Colaboraţi la Wikicitat „Un râu ieșea din Eden și uda grădina; și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată țara Havila, unde se găsește aur. Aurul din țara aceasta este bun; acolo se găsește și bedelion și piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată țara Cuș. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul

Așezarea

În evul mediu, când Cristofor Columb a descoperit America, datorită peisajului înfloritor și tropical, mulți spuneau că acolo trebuia să se afle Edenul, probabil aflându-se acolo și Fântâna Tinereții. Mulți misionari ca Marco Polo spuneau că în China se află Edenul. În prezent, datorită celor două râuri ca Tigru și Eufrat ce sunt descrise în Biblie, Edenul s-ar fi aflat în Irak, probabil că acolo cândva, zona era mult mai fertilă. Un cercetător a descoperit însă că au existat și râurile Gosen și Phison, acum secate și că cele 4 râuri se vărsau într-un fluviu, chiar în locul unde se află astăzi Golful Persic, odinioară, era o zonă fertilă.

Grădina Edenului în alte mitologii

Cei ce au scris Biblia au luat titluri ca Creația, Potopul, Turnul Babel din alte opere ca Epopeea lui Ghilgameș, unde apare tot o grădină asemănătoare. Chiar și mitologia greacă menționează Grădinile Elizee ca o grădină a raiului.